Eden

Eram pe terasă la Clubul Ţăranului, ieşisem de la Lună Amară. Concertul era reuşit, dar mi se făcuse jenă să fumez în îngesuiala aia, să scrumez pe podele şi să caut neîncetat un loc de aruncat chiştoace. Pe terasă era foarte frig, prima seară din iarna timpurie ce-a lovit Bucureştii. M-am pus cu vinul în faţă la o masă mai retrasă. Eram singur. În jur erau câteva cupluri, ieşea în evidenţă un băiat mascat în joker la care m-am uitat o vreme întrebându-mă "de ce?" şi n-am putut să-mi dau seama, tipa care era cu el nu părea deranjată, acasă m-am prins că era noaptea de Halloween, eh... Din boxe se auzea Sinatra cu "Strangers In The Night" şi era într-adevăr noapte şi frigul se transformase în ger, a urmat Queen cu "Somebody To Love", mi-am adus aminte de discuţia cu un antropolog despre începuturile relaţiilor, m-am uitat în jur să văd cine era disponibil în momentul ăla, am început să râd, era paznicul, se plimba zgribulit în salopeta lui vişinie pe care scria Security şi scotea aburi pe nas, pe deasupra mustăţii. Ce spui dacă vrei să agăţi un paznic mustăcios?, "cred că e bine şi cald în ghereta dvs., pot să stau acolo, schimbăm o vorbă?", dar eu nu voiam să-l agăţ, masculii nu fac obiectul interesului meu sexual (ca să preîntâmpin maliţia lui vio), eram însă dispus să-mi amintesc de reprezentarea imagologică a homosexualului de pe vremea când făceam liceul, semăna cu el, între două vârste, neras şi cu mustaţă şi eventual arab... Nici unul dintre tipii care mi-au făcut vreodată avansuri nu arăta aşa, dar nici sclipicioşi, ferchezuiţi, "metro" nu erau, erau mai degrabă şterşi şi timizi. Mi-am adus aminte de mare, când aveam vreo 16 ani, stăteam în discotecă şi un tip mi-a oferit ceva de băut. L-am refuzat. S-a foit niţel, a încercat să spună ceva, orice. Nu eram prea comunicativ. Apoi m-a invitat la dans. Atunci a fost rău, am fost tentat să pun să-l omoare (credeam că am puterea asta, veneam dintr-un cartier nu tocmai galant) şi mi-a luat multă vreme să mă calmez. Cu gândul la mare mi-am amintit apoi de vara trecută, împărţeam acelaşi pat cu A. şi I., două fete de 19 ani, şi ele mă rugau "Liviu, mai spune-ne poveşti cu gay" şi m-am simţit ca un bunic la gura sobei, cu cele două nepoate. Am început să-mi cânt în cap Tiger Lillies - Adam and Steve şi m-am întors la vinul meu, momentul de glorie al paznicului trecuse.

De la Adam and Steve gândul mi-a plecat la Eden şi mi-am adus aminte de Dan, care îşi cumpărase o cameră foto nouă. A venit la mine să-i spun locuri ciudate din Bucureşti, care merită pozate. L-am dus în Parcul Bazilescu, unde se află un teatru de vară părăsit din perioada comunistă. Îl găsisem pe atunci când aveam formaţie şi voiam, ca toţi rockerii respectabili, să facem poze într-un loc dezolant. Deşi în ruină, încă se putea intra în teatru, m-am urcat până pe acoperiş, am coborât până în cuşca sufleurului... Îmi plăcea cum din grădină dispăruseră scaunele, probabil din plastic, şi rămâseseră doar suporturile lor din ciment, ca un fel de morminte anonime peste care crescuse iarba în devălmăşie. Deasupra tuturor trona încă stema României socialiste. Peste ani chiar am locuit pe Subcetate, vizavi de parc. Acum, când l-am dus pe Dan, teatrul era încercuit cu gard de sârmă şi păzit de paznici. Am vrut să intrăm să facem poze, dar paznicul ne-a luat dur, cu "aveţi documente de la Primărie?", n-aveam, "păi nu puteţi să intraţi, e periculos, doar cu autorizaţii speciale e voie", am încercat să ne autorizăm cu 5 lei de-o bere, a mers. Am intrat în teatru şi acolo, prin iarbă, printre fotografi, stătea o femeie goală. Nimerisem peste şedinţa foto a unei reviste pentru bărbaţi. Am spus un "Bubububu bună ziua", ne-am făcut de treabă uitându-ne în altă parte şi apoi am făcut poza asta pe furiş. Atunci am regretat că n-am prins-o pe tipă ceva mai despuiată, acum mă gândesc că e mai bine, pot pune poza pe bloguri...

P.S. Ascultaţi şi piesa, m-am chinuit mult să o urc.