Pe holuri

În aer

cu vedere spre parc.

Redacţia ziarului

Acolo e un fel de Hall of Fame, cu diverse personalităţi pozate de ei, foarte faine.

Bastionul pescarilor

Centrul cultural francez...

Ce e frumos - parterul partea de la stradă pînă la uşi e ocupată de o cafenea cantină!

Ateneu

19 ianuarie 2010

Am început o hm serie de vizite la galerii şi muzee, astăzi am fost la Francis Bacon - A Terrible Beauty , un pictor care e cu "bube, mucegaiuri şi noroi..."

Protecţia muncii

Ultima gutuie

Ziua uşilor deschise

Lăudabil faptul că nu era dezordine.

Măşti

Dacă tot suntem la etos, pun şi-o piesă cu Grigore Leşe, cu care am în curând examen. Şi n-o să fac nimic. :)

17 ianuarie 2010

Apropo de filme, ieri îmi făceam curat prin poze şi am dat de asta, din Iaşi, fostul cinema Republica dacă nu mă înşel, încă funcţional, nu ştiu în ce stadiu mai e pe dinăntru, dar nu cred că o duce foarte bine, de cînd cu cineplexurile moderne.

Final de brad

16 ianuarie 2010

Mie atenţionarea asta mi se pare de un umor negru ceva de speriat! :)

În aer (ora exactă)

Trei papuci

Nu ştiu dacă m-am dat vreodată pe toboganul din poză. Cu siguranţă l-am prins în "vremurile bune". Plaja Trei papuci din Constanţa este şi ea (pe lângă plajele din pozele anterioare) un loc încremenit în timp, în care doar distrugerea aduce ceva nou. De la terasele unde ascultam Radio Vacanţa acum se aud manele. Prin contrast, pe tobogan scrie "Korn".

14 ianuarie 2010

Avataar, văzut cu ochii minţii aparatului meu, spectaculaar!

Balcic

Plaja din Balcic mi-a dat acelaşi sentiment ca plaja din Lacul sărat. Poate muzica (Sandra, Blue System, Modern Talking) de la cele două terase, poate terasele în sine mă trimiteau în anii optzeci. Chiar şi costumele de baie, eşarfele, coafurile păreau din altă vreme. Nu era rău - spre deosebire de Lacul sărat, plaja din Balcic e curată - dar locul nu mă atrăgea. Oraşul mi-a plăcut.

Lacul sărat

Când eram mic mergeam la Techirghiol. Cred că prima dată am fost cu un văr atras de mirajul femeilor goale care, se presupune, populau locul. Aveam poate vreo şase ani, nu eram, deci, foarte interesat; îmi amintesc în schimb nămolul şi apa extrem de sărată. Le-am regăsit la Lacul Sărat. Am făcut baie cu sentimentul că poţi păşi pe apă. Dar cea mai puternică senzaţie a fost de încremenire în timp. Lacul sărat, în ziua de azi, e o staţiune ca în anii 80, doar că ajunsă în paragină. Nimic din capitalismul actual nu a ajuns acolo. O senzaţie de întoarcere în copilărie, dar fără veselia aferentă.

I'm back guys

Hello everybody si La Multi Ani.

Stiu ca am fost foarte lenes de ceva vreme, stiu ca am promis niste Chisinau ultima oara, insa avand in vedere ca fu' Anul Nou & stuff, am zis sa reintru in forta cu ceva noutati...
si, cum le fac eu de-a'ndoaselea, incep cu o parte din pozele de la Revelion


30. 12. 09 - am inceput devreme cu tampiteii mei, batraneste la un campionat de table


...si-am continuat...



...


...cu monopoly... E inutil sa spun ca i-am snopit pe toti la amandoua :D


"dimineata"...pe la 9, dupa vreo 3 ore de somn...


...inca mai era treaba pana seara cand incepea sa vina lumea la "main event"


...(and no...I AM NOT GAY) :D


my love and me...


Party on!!!


Andu...



Lycra...



Liviu...and everybody (o mica parte de fapt)



ora 00:00



Sormea



...vreo 3 dimineata...deja dansasem toate fetele, si am luat baietii la rand



si o bachata repejor...

si cam atat pentru azi...nu mai promit nimic, ca ma fac de cocoa!
Cand oi mai posta...oi posta!!!

În aer (2)

12 ianuarie 2010

Cînd vremea de afară nu-ţi permite să admiri natura, te duci în magazine şi pîndeşti ce flori s-au mai băgat la raion.

În aer (1)

11 ianuarie 2010

Asnoapte am dormit aproape 12 ore - din cauza unei răceli, chiar dacă eram suferindă, tot m-a luat prin surprindere. Mi-am adus aminte de adolescenţă, cînd am şi luat obiceiul de-a-mi cronometra somnul, voiam să văd cît sînt în stare dintr-un singur foc, recordul meu personal este de 13 ore.
Normal că nu m-am dus la servici, e prea bine ca să-mi pierd ziua în birou şi autobuze, cred că o să mă bag iar în pat.

...ca marca de scrisoare

Azi am vrut să merg la târgul de ţărani de pe lângă piaţa de flori. Deşi ştiam de existenţa lui de ceva vreme, până azi n-am fost prea tentat să mă duc. Rahova e departe pentru mine, iar produsele "tradiţionale" (că sunt sau nu tradiţionale, asta rămâne de lămurit) sunt în general scumpe, plus că cel mai adesea nu sunt dispus să mă plimb printre tarabe, am cam trecut în tagma cumpărătorilor de supermarket... Aşa, din când în când, mai trec prin curtea Ministerului Agriculturii, e aproape de mine şi se face şi acolo, la fiecare final de săptămână, un târg din ăsta. "Localizarea" şi "specificul" sunt la modă, vând, citeam acum ceva vreme pe un blog despre pepenii din Turcia vânduţi cu eticheta "Dăbuleni" în piaţă la Big. În fine.

Dorinţa de-a merge la târg a apărut în urma unui curs al lui Vintilă Mihăilescu, care ne povestea (mie şi altora) despre "brânza tradiţională de capră". După ce a spus destul de rar sintagma (ba chiar a repetat: "brânză tradiţională de capră") s-a uitat înspre noi, care notam conştiincioşi. "Hm, nu reacţionaţi... Dom'le, brânza tradiţională de capră nu există." Apoi ne-a spus povestea ei. Nişte ciobani au rămas - din diverse motive - cu mult lapte de capră. Neavând altceva de făcut cu el, l-au pus la prins. Brânza nu le-a ieşit prea bine, deh, nu ştiau "reţeta". Ba chiar a prins şi ceva mucegai. Se gândeau să o dea la porci, când a trecut pe acolo un francez. A gustat din brânză şi a fost încântat. A cumpărat o bucată cu 100 de euro. Săptămâna viitoare ţăranii au venit la târg cu câteva bucăţi, puse într-un colţ, aşa, mai timid. Vânzarea a mers bine şi acum produc din ce în ce mai multă. Pe lângă brânza tradiţională de capră la târg au apărut şi alte invenţii recente, uşor databile: brânză de burduf cu busuioc, brânză de burduf învelită în varză de Bruxelles, dulceaţă de păpădie, dulceaţă de dovlecei. Tradiţionale au ba, m-au făcut să mor de poftă la curs şi să ajung azi la Uranus. La târg nu era nimeni. Cum mi-a spus o florăreasă, "e prea devreme, abia au trecut sărbătorile". Rămâne pe altă dată.

În drum spre casă am luat bulevardul Regina Maria la picior. Am dat de părculeţul de mai jos. L-am pozat pentru că există scene care îţi rămân în cap, cu sentimentul ăla al melodiei de care nu poţi să scapi. De fiecare dată când văd un loc de joacă îmi rulează în cap începutul de la Terminator 2, visul lui Sarah Connor.

Inimi de piatră

Muzeu noaptea

Zăpezi

Negru

Fără poze

Încep să rămân fără poze. Oricât m-aş feri, va trebui să fac poze noi. Din fericire, s-ar putea ca de săptămâna viitoare să fiu "nevoit" să ies cu aparatul prin oraş, am o treabă ce necesită nişte poze. Până atunci, mai pun din pozele vechi. Azi, maşina de îngheţată.

Ochi

Mă duc la bancomat. Acolo e deja un domn, aşa că mă aşez la doi metri în stânga lui, la un metru distanţă în spatele lui. Din sens contrar vine un tânăr (sau mai degrabă de-o seamă cu mine, tânăr, ce să mai...) Se opreşte la doi metri în dreapta lui, la un metru distanţă în spatele lui. Se uită înspre mine. Ridică o sprânceană şi priveşte spre dreapta, spre bancomat, cum ar veni. Eu ridic din amândouă sprâncenele (da, am receptat întrebarea), ridic faţa cu un unghi de trei grade şi, în aceeaşi secundă, o cobor cu încă cinci (încuviinţez). El repetă întocmai semnele mele. A înţeles. Domnul de la bancomat a încheiat, pleacă. Scot şi eu bani şi plec. Lângă mine o vânzătoare ţipă "DA, POFTIŢI! BOMBE AVEEEM!"

Povestea bradului. Mercurial

Nu fac brad. De Crăciun mă duc de obicei acasă la părinţi, care se ocupă de cumpărarea şi împodobirea bradului. Au făcut în fiecare an, cel puţin de treijtrei de ani încoace, de când pot eu garanta.Anul ăsta nu m-am dus la ei, am stat acasă, aşa că am zis să încerc pentru prima dată să fac eu brad. Nu eram pregătit să împodobesc şi să decorez, se oferise cineva să facă lucrul ăsta. Dar trebuia măcar să-l cumpăr. Ştiam că tata cumpărase în Constanţa un brad cu 40 de lei, negociind de la 60. Eu nu negociez, dar mi-am fixat, cu ocazia asta, o marjă a rezonabilului.

Am fost iniţial la Ikea, auzisem că în parcare sunt brazi frumoşi începând de la 70 lei. Nu erau. Dacă tot eram acolo, mi-am cumpărat trei prăjituri almond şi am fost la Carrefour să găsesc "podoabe". Am cumpărat globuri, beteală şi un suport pentru brad (suportul 20 şi ceva lei, restul n-am idee).

Am fost apoi în Amzei - oarecum aproape de casă, mă gândeam că de acolo o să-l car uşor. Erau brazi frumoşi, între 200 şi 500 lei, cel mai răspândit preţ părea 250 lei. N-am cumpărat, mi-am zis că mă duc la Obor. În Obor era nebunie mare (taxi până în Obor, 12 lei), dar erau şi brazi. În două minute - timp de shopping destul de îndelungat pentru mine - am găsit unul la 70 de lei. L-am cumpărat, am refuzat să cumpăr şi un suport (20 de lei), doar cumpărasem din Carrefour. Taxa de "împachetare" (adică legarea cu o sfoară subţire, ce îţi tăia degetele): 5 lei. Am cărat bradul prin bălţi şi troiene până în intersecţie, unde am căutat o vreme un taxi. Am găsit până la urmă unul. Unde mergeţi? Universitate. 50 de lei. Nu, e mult. Păi ce, eu nu merit un bonus? (Nu, nu meriţi, eşti un hoţ.) Ba poate meritaţi, dar nu chiar de trei ori cursa... M-a dus cu 40 de lei. Ajuns acasă am văzut că suportul de brad şi bradul în sine au o divergenţă de opinii în ceea ce priveşte valoarea lui Φ pentru o coadă de brad standard. Prin urmare cumpărasem suportul degeaba, m-am întors la Obor şi am luat suportul de la producătorii de brad (20 de lei, opt scândurele pe care le puteam îmbina chiar şi eu, aşa de atehnic cum sunt). Vânzătorul mi-a cerut şi de o cafea ("V-am spus eu că vă întoarceţi!"). Nu i-am dat. Am fost acasă cu metroul.

A venit seara împodobirii. Am desfăcut pachetele şi am observat că am uitat să cumpăr instalaţie şi bomboane. M-am dus din nou la Carrefour şi am cumpărat o instalaţie de brad (25 de lei), bomboane şi alte chestii. Acasă am constatat că instalaţia nu era de brad ci de fereastră (40 de lei). Prin urmare n-a mai ajuns în pom, care, în cele din urmă, a rămas doar cu bomboanele şi globurile (plus vârful de brad, pentru care am cioplit cam o oră şi tot strâmb stă). Beteala nu oferea un efect estetic deosebit, aşa că a ajuns la baza pomului.

Acu două zile cineva mi-a zis "Băi, ştii, eu totuşi nu cred că e brad, cred că e molid..." Aici ar merge o paranteză despre motivele pentru care molidul era, pe vremea copilăriei mele, "bradul săracului". Sau despre cum am cântat eu "O, molid frumos", pe la vreo cinci ani. Dar deja am scris prea mult.

Până la urmă nu a ieşit rău, dar nu cred că mai fac şi la anul.