...ca marca de scrisoare

Azi am vrut să merg la târgul de ţărani de pe lângă piaţa de flori. Deşi ştiam de existenţa lui de ceva vreme, până azi n-am fost prea tentat să mă duc. Rahova e departe pentru mine, iar produsele "tradiţionale" (că sunt sau nu tradiţionale, asta rămâne de lămurit) sunt în general scumpe, plus că cel mai adesea nu sunt dispus să mă plimb printre tarabe, am cam trecut în tagma cumpărătorilor de supermarket... Aşa, din când în când, mai trec prin curtea Ministerului Agriculturii, e aproape de mine şi se face şi acolo, la fiecare final de săptămână, un târg din ăsta. "Localizarea" şi "specificul" sunt la modă, vând, citeam acum ceva vreme pe un blog despre pepenii din Turcia vânduţi cu eticheta "Dăbuleni" în piaţă la Big. În fine.

Dorinţa de-a merge la târg a apărut în urma unui curs al lui Vintilă Mihăilescu, care ne povestea (mie şi altora) despre "brânza tradiţională de capră". După ce a spus destul de rar sintagma (ba chiar a repetat: "brânză tradiţională de capră") s-a uitat înspre noi, care notam conştiincioşi. "Hm, nu reacţionaţi... Dom'le, brânza tradiţională de capră nu există." Apoi ne-a spus povestea ei. Nişte ciobani au rămas - din diverse motive - cu mult lapte de capră. Neavând altceva de făcut cu el, l-au pus la prins. Brânza nu le-a ieşit prea bine, deh, nu ştiau "reţeta". Ba chiar a prins şi ceva mucegai. Se gândeau să o dea la porci, când a trecut pe acolo un francez. A gustat din brânză şi a fost încântat. A cumpărat o bucată cu 100 de euro. Săptămâna viitoare ţăranii au venit la târg cu câteva bucăţi, puse într-un colţ, aşa, mai timid. Vânzarea a mers bine şi acum produc din ce în ce mai multă. Pe lângă brânza tradiţională de capră la târg au apărut şi alte invenţii recente, uşor databile: brânză de burduf cu busuioc, brânză de burduf învelită în varză de Bruxelles, dulceaţă de păpădie, dulceaţă de dovlecei. Tradiţionale au ba, m-au făcut să mor de poftă la curs şi să ajung azi la Uranus. La târg nu era nimeni. Cum mi-a spus o florăreasă, "e prea devreme, abia au trecut sărbătorile". Rămâne pe altă dată.

În drum spre casă am luat bulevardul Regina Maria la picior. Am dat de părculeţul de mai jos. L-am pozat pentru că există scene care îţi rămân în cap, cu sentimentul ăla al melodiei de care nu poţi să scapi. De fiecare dată când văd un loc de joacă îmi rulează în cap începutul de la Terminator 2, visul lui Sarah Connor.