Când eram mic mergeam la Techirghiol. Cred că prima dată am fost cu un văr atras de mirajul femeilor goale care, se presupune, populau locul. Aveam poate vreo şase ani, nu eram, deci, foarte interesat; îmi amintesc în schimb nămolul şi apa extrem de sărată. Le-am regăsit la Lacul Sărat. Am făcut baie cu sentimentul că poţi păşi pe apă. Dar cea mai puternică senzaţie a fost de încremenire în timp. Lacul sărat, în ziua de azi, e o staţiune ca în anii 80, doar că ajunsă în paragină. Nimic din capitalismul actual nu a ajuns acolo. O senzaţie de întoarcere în copilărie, dar fără veselia aferentă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Aproape aceiasi senzatie am resimtit-o la sovata, anul trecut in vara...cred ca am sa ma apuc sa scormonesc si dupa pozele alea.
RăspundețiȘtergereWe-re old school, dude.
Old fashioned nostalgic junkies. (merge ca nume de trupa :)))
merge, da-i greu de tsinut minte...
RăspundețiȘtergere